Psihologia sportivă actuală este una modernă, în care succesul nu se măsoară doar în parametri fiziologici, ci și în capacitatea și putința sportivului de a-și gestiona echilibrul intrapsihic. Unul dintre cele mai puternice mecanisme care influențează direct randamentul și conduita unui fotbalist este disonanța cognitivă. Aceasta poate fi înțeleasă ca fiind starea de disconfort psihic acut care apare atunci când comportamentul efectiv al unui individ intră în contradicție directă cu valorile sau imaginea sa de sine. Un exemplu în acest sens ar fi cel al unui sportiv care se autodefinește drept „un jucător corect, un gentleman”, și care, într-un anumit moment, își pierde controlul în tensiunea meciului și comite un fault de o brutalitate extremă, în structura sa cognitivă instalându-se un conflict sever. Această discrepanță poate genera stări profunde de vinovăție, anxietate și insomnie, afectând direct focalizarea și performanța ulterioară.

            Un exemplu mai vechi dar încă cunoscut de disonanță cognitivă intensă, amplificată de presiunea externă, l- avut ca protagonsit pe Jürgen Gelsdorf. În urma unui duel în care l-a accidentat grav pe starul Bum Kun Cha, Gelsdorf a fost supus unui oprobriu public atât de violent încât a fost nevoit să își schimbe domiciliul și numărul de telefon. Rezolvarea (reducerea) disonanței s-a produs abia ulterior, printr-o întâlnire informală între cei doi protagoniști. Cha, conștientizând că Gelsdorf este structural un om de o mare finețe spirituală, a contextualizat acțiunea ca fiind o consecință a rigorilor și agresivității tactice impuse de joc, oferindu-i astfel colegului său validarea necesară pentru redobândirea echilibrului psihic.

            De ce ar trebui să se țină seama, și cum s-ar putea evita un astfel de comportament? Mutarea câștigătoare ar consta în inocularea profundă a valorilor profesioniste (disciplină absolută, respect pentru club și public, rigoare în viața privată) în etapele timpurii de dezvoltare a juniorului, devenind, astfel, parte integrantă a identității sale. În momentul în care atletul va devia de la acest standard, propria conștiință va genera o disonanță atât de inconfortabilă încât el va căuta corectarea comportamentului și reabilitarea sportivă, fără a mai fi nevoie de măsuri punitive din exterior. Problema apare în momentul în care acest sistem intern de autoreglare este vulnerabil în fața unui mediu toxic sau a unei explozii financiare prost gestionate. Când recompensele materiale blochează reflexul de autoreglare, structura psihică a atletului decade, așa cum a fost cazul anumitor sportivi cunoscuți. Este de ajuns să dăm de exemplu în acest sens pe regretatul Maradona, care, la vârsta majoratului prezenta profilul unui geniu fotbalistic pur și entuziast. Degradarea ulterioară a survenit pe fondul presiunii exercitate de un anturaj parazitar, de interese financiare masive și de dependența iatrogenă (medicamente destinate mascării durerii fiziologice). Toți acești factori externi au scurtcircuitat mecanismele sale de autoreglare.

            Așadar, managementul sportiv de elită trebuie să prioritizeze formarea caracterului și a structurilor cognitive solide de la vârste fragede Controlul extern este limitat și epuizant; controlul intern, optimizat prin gestionarea corectă a disonanței cognitive, garantează longevitatea și consistența performanței.